Astăzi, 26.03.2018, în cadrul programului ”Săptămâna porților  deschise” la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, studenții Facultății de Drept au pus în practică o sesiune de procese simulate pe înțelesul elevilor, sub coordonarea doamnei Lect.univ.dr. Ureche Maria Angela.

 Elevii de liceu și gimnaziu prezenți în amfiteatrul Universității au avut șansa de a participa la două cauze care se aflau pe ordinea de zi a studenților. Prima cauza a fost de natură civilă – un divorț în care cele două părți au disputat tutela unui minor. Spectatorii au luat parte la audierea martorilor, la discursurile avocaților care și-au susținut cauza și la decizia luată de instanță.

A II-a cauză a fost una de natură penală, un accident rutier soldat cu un deces în care procuratura i-a acuzat pe inculpați de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere .

Studenții și-au însușit cu profesionalism rolurile, în ambele cauze nelipsind schimburile de replici dintre avocații părților, dar și acuzații aduse de către procuror inculpaților.

Facultatea de Drept mulțumește Curții de Apel Alba pentru ajutorul acordat în realizarea evenimentului.