Într-un interviu acordat, decanul Baroului Alba, Mihai Baco, a vorbit despre rolul avocatului și evoluția sa în ultimul timp. El a declarat că legislația actuală nu ajută foarte mult profesia de avocat și pe alocuri duce la diminuarea rolului pe care avocatul îl are în înfăpuirea actului de justiție în România. Mai mult tehnologizarea și informatizarea excesivă a justiției duce la interpretarea legii doar în litera ei, scăzând intepretarea în spriritul legii.

Decanul Baroului Alba, Mihai Baco, într-un interviu acordat cu ocazia conferinței ce a omagiat contribuția avocaților la înfăptuirea Marii Uniri a avut o declarație tranșantă cu privire la profesia de avocat. Mihai Baco declară că legislația actuală nu ajută prea mult profesia de avocat, și că noile realități duc la diminuarea rolului de avocat în înfăptuirea actului de justiție.

Întrebat despre evoluția profesiei de avocat în România în ultimii 100 de ani, Mihai Baco a declarat:

„ Meseria de avocat a avut o evoluție până la un moment dat, după s-a ajuns la o stare de involuție. Legislația actuală , nu ajută prea mult profesia  de avocat, noile realități duc la diminuarea rolului pe care avocatul le are în are în înfăptuirea actului de justiție. Politicienii care ajung în anumite funcții și care decid asupra justiției consideră că apărarea este un moft și că libertățile și drepturile cetățenești sunt doar pe hârtie nu și în realitate. E drept că avocații rămân un segment de seamă al societății civile și societatea civilă are un mare reprezentant în rândul avocaților.”

Citește și:  FOTO VIDEO: Profesia de avocat la 100 de ani de la Marea Unire

Referitor la viitoarea generație de avocați și cei care vor duce mai departe profesia, Mihai Baco trage un semnal de alarmă cu privire la tehnologizarea excesivă.

„Profesia de avocat nu mai este cea care era înainte, prin informatizare deja încep să dispară unele  veleități ale avocatorii. Tehnicizarea excesivă a dreptului duce un pic în deruzoriu ceea de trebuie să facă un avocat. De multe ori în această perioadă și sper să nu se perpetueze legea este interpretată doar în litera ei nu și în spiritul ei, deoarce prin tehnicizare dispare concepeția juridică, dispare raționamentul juridic și interpretarea legii în spiritul ei.”