Doi bărbați condamnați de Judecătoria Câmpeni la câte 4 ani de închisoare cu executare, pentru înșelăciune, au scăpat de pedeapsă la Curtea de Apel Alba Iulia.

În urma sentinței date de către judecătorii din Câmpeni, procurorii de pe lângă instanța menționată, dar și bărbații implicați în dosar au făcut apel.

Mai exact, procurorii au solicitat încetarea procesului penal față de inculpați, deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale, ca efect al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, lucru care s-a și întâmplat.

Ioan Harambaşa (63 de ani), alături de Gruie Lingurar (83 de ani) au fost cercetați și condamnați pentru mai multe fapte care s-au petrecut în perioada 2006-2010.

18 persoane au apelat la cei doi bărbați, pentru a le întocmi acte din care să reiasă că au fost angajate în Asociaţia Intercooperatistă Oţelu Roşu – Sector Exploatare Zăvoi, acte cu care s-au prezentat la Casa Județeană de Pensii Alba, pentru a se înscrie la pensie.

Cei doi bărbați au întocmit acte de vechime în muncă, respectiv carnete de muncă și/sau adeverințe/confirmări, în conținutul cărora au fost inserate date potrivit cărora persoanele care au apelat la aceștia au lucrat la unitatea mai sus menționată.

Prima condamnare a venit pentru cei doi, în data de 17 octombrie 2018. Pe lângă cei doi, un alt bărbat judecat în dosar, Iosif P., a fost achitat pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

În urma apelului făcut de către Parchet, dar și de către inculpați, magistrații de la Curtea de Apel Alba Iulia au dispus încetarea procesului penal, deoarece termenul de prescripție pentru faptele acestora este de 5 ani, termen care a fost atins.

Motivarea instanței

”Prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. 1 C.pen., a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. 1 din Codul penal, este neconstituțional.

În lipsa definirii cauzelor de întrerupere a prescripției, instanța este obligată să aplice dispozițiile referitoare la prescripția răspunderii penale prevăzută de art. 154 C.pen., cu atât mai mult cu cât instanța penală nu poate aplica legea prin analogie ori să suplinească lipsa unei reglementări penale exprese, privind cauzele întreruperii prescripției și, pe cale de consecință, în mod arbitrar, să prelungească termenul de prescripție generală.

În cauză, pentru infracțiunile săvârșite de inculpați și enumerate mai sus, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, deoarece legea nouă prevede pentru această infracțiune pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depășește 5 ani, fiind incidente dispozițiile art. 155 alin. 1 lit. d C.pen.

Raportat la cele de mai sus, ca efect al prescripției răspunderii penale, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. și pe cale de consecință , instanța va dispune încetarea procesului penal pentru infracțiunile care întrunesc condițiile de tipicitate, iar criticile parchetului și inculpaților sunt întemeiate în aceste limite”, se arată în motivarea instanței superioare din Alba Iulia, motivare disponibilă pe portalul rolli.ro

Singura pedeapsă pentru cei cei trei bărbați a venit pe partea civilă a procesului, în care au fost obligați la plata unei sume către Casa Județeană de Pensii Alba.

”Obligă în solidar pe inculpaţii P. Iosif, Harambaşa Ioan şi Lingurar Gruie la plata sumei de 32364 lei la care se adaugă dobânzile legale calculate până la plata integrală a sumei către partea civilă Casa Judeţeană de Pensii Alba. Obligă în solidar pe inculpaţii Harambaşa Ioan şi Lingurar Gruie la plata sumei de 25091 lei la care se adaugă dobânzile legale calculate până la plata integrală a sumei către partea civilă Casa Judeţeană de Pensii Alba” se arată în decizia pe scurt a Curții de Apel Alba Iulia.

Decizia este definitivă.

sursă: alba24.ro